Examinăm.

32% de baterie rămasă și tot atâtea idei confuze în cap.
Am dat un examen azi. Nu din ăla la care poți copia și nici din ăla pentru care poți face pregătiri. Am dat un examen la secția actorie, să dovedesc că am trecut cu bine prin modulul „Dezvoltarea abilităților” și că chiar [da, sună cam cacofonic] am avut ce să dezvolt. Câteva spaime mici aseară, manifestate sub formă de fiorași pe șira spinării și câteva văicăreli micuțe, la ușă, înainte de începere. Și ah, da, câțiva fluturași, că deh, ești văzut și analizat. Dar n-ai de ce să-ți fie teamă. M-am concentrat cât am putut, nu m-am bâlbâit, nu am făcut semne de nervozitate prin aer și nici nu m-am grăbit să spun tot ce trebuia dintr-o suflare. Atitudine „cool”. Și totuși..ceva am greșit, am uitat. M-am dezamăgit și m-au dezamăgit.
De ce înainte am putut să fac bine și acum am făcut prost? De ce tre' să te iei de ălă că se bălbâie și-l încurci și mai mult? De ce Sir John se uita cudat? Și de ce tu, ăla micu, nu deschizi gura?

Ideea e că eu m-am dezamăgit și tu m-ai supărat. Nu acum, nu aici. În general. Degeaba am așteptări de la cineva, asta nu o să-l facă pe el să se ridice la nivelul lor. Și degeaba îți propui să citești o carte, dar nu lași dracului messengeru' ăla. Și oglinda aia să stea liniștită - de ce trebuie să se oglindească mereu boticu ăla bosumflat în ea? Da mă, da, tu.

Se duce bateria și mă duc și eu la romanu' lui Lodge luat de la bibliotecă. Biblioteca aia pe care eu o frecventez.